Dialog cu Dumnezeu
Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-I vorbim despre noi, ci pentru a ne face capabili să Îl acceptăm. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El. Când a fost pe pământ, Domnul Iisus i-a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să-şi prezinte nevoile zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care le-a dat-o că cererile lor vor fi ascultate este valabilă şi pentru noi.
Nevoia noastră de rugăciune
Domnul Însuşi S-a rugat des atunci când a trăit printre oameni. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunea noastră şi astfel a devenit un rugător zelos, care căuta să primească de la Tatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-Și împlini datoria şi pentru a rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. În ceea ce priveşte slăbiciunile noastre, El este un frate „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi.” (Evrei 4:15) Dar având în vedere că El era fără păcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârşirea răului. El
a îndurat toate luptele şi frământările omului care trăieşte într-o lume a păcatului. Datorită naturii Lui omeneşti, rugăciunea a fost pentru Domnul o necesitate şi un privilegiu. El a găsit mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Iar dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi, ca fiinţe muritoare şi slabe, ar trebui să simţim nevoia de a ne ruga zelos şi consecvent.
Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Și reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare că ne rugăm atât de puţin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare reţinere şi lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândi îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuşi se roagă aşa de puţin şi au atât de puţină credinţă? Îngerii se închină înaintea lui Dumnezeu cu bucurie şi simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuşi fiii acestui pământ,
care au atât de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, par a fi mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.
Secretul biruinței
Întunericul celui rău îi învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea. Șoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat; şi toate acestea, pentru că ei nu folosesc privilegiile pe care li le-a dat
Dumnezeu prin comuniunea divină a rugăciunii. De ce oare copiii lui Dumnezeu sunt atât de reticenţi şi lipsiţi de dispoziţia de a se ruga, ştiind că rugăciunea este cheia cu care mâna credinţei deschide tezaurul cerului, unde se află depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fără rugăciune continuă şi fără veghere atentă, suntem în pericolul de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a ne abate de la calea cea dreaptă. Vrăjmaşul mântuirii se străduieşte fără încetare să ne blocheze calea spre tronul milei, ca să nu putem obţine, prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă, harul şi puterea de a rezista ispitei.
Roagă-te în cămăruţa ta şi, în timp ce mergi la lucrul tău zilnic, inima ta să fie mereu înălţată spre Dumnezeu. Aşa a umblat Enoh cu Dumnezeu.
Aceste rugăciuni tăcute se înalţă la tronul harului, asemenea mirosului preţios al jertfei de tămâie. Satana nu poate să-l înfrângă pe acela a cărui inimă se sprijină în felul acesta pe Dumnezeu.
Condiții pentru o rugăciune ascultată
Noi ne putem aştepta ca Dumnezeu să asculte şi să răspundă rugăciunilor noastre, dar există anumite condiţii. Prima dintre aceste condiţii este să simţim nevoia după ajutorul Său. El a făgăduit: „Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat.” (Isaia 44:3) Cei care flămânzesc şi însetează după neprihănire, care doresc fierbinte împăcarea cu Dumnezeu, pot fi siguri că vor fi săturaţi. Pentru a putea fi primită binecuvântarea lui Dumnezeu, inima trebuie să fie deschisă influenţei Duhului Sfânt.
Marea noastră nevoie de ajutor constituie prin ea însăşi un argument şi pledează în modul cel mai elocvent în favoarea noastră. Dar, ca să facă toate aceste lucruri pentru noi, Dumnezeu trebuie căutat şi rugat. El spune: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi”și „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Matei 7:7; Romani 8:32)
Dacă iubim nelegiuirea din inima noastră, dacă ne ataşăm de vreun păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va asculta; dar rugăciunea inimii căite şi zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne corectăm toate greşelile cunoscute, putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Propriile merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinţei lui Dumnezeu. Numai meritele lui Hristos ne vor mântui şi numai sângele Său ne va curăţa. Totuşi noi avem de făcut o lucrare, şi anume aceea de a împlini condiţiile cerute pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu.
Un alt element al rugăciunii cu succes este credinţa. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6) Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24) Îl credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvânt?
Nimic prea greu pentru Dumnezeu
Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Tu nu Îl vei putea face să se simtă împovărat; nici nu Îl vei face să Se simtă obosit. Dacă El ţine socoteală pânăşi de perii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. „Domnul este plin de milă şi îndurare.” (Iacov 5:11) Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi ne ascultă
când Îi vorbim despre ele. Să aducem la El orice dificultate cu care ne confruntăm. Nimic nu este prea greu pentru El, deoarece El ţine lumile şi guvernează toate lucrările Universului. Nimic din ceea ce, într-un fel oarecare, are legătură cu pacea noastră nu este atât de neînsemnat, încât să nu fie luat în considerare de El. În experienţa noastră, nu există niciun capitol atât de întunecat, încât El să nu-L poată citi şi nici încurcături atât de mari, încât El să nu le poată rezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta şi nicio rugăciune sinceră nu iese de pe buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să nu le observe, fără ca El să nu manifeste un viu interes pentru toate acestea. Căci El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.” (Psalmii 147:3) Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare suflet sunt atât de intime şi de profunde, ca şi când n-ar mai fi un alt om pe pământ de care El să Se îngrijească şi pentru care să fi dat pe Fiul Său mult iubit.